Prezentarea conținutului
Bun venit pe website-ul nostru! Vă mulțumim că ați ales să ne vizitați și vă informăm că prezentul website aparține în exclusivitate CASEI CRIȘAN.
În obiectul de activitate al restaurantului CASA CRIȘAN sunt cuprinse și activități cu privire la dezvoltarea și gestionarea unei platforme tehnologice care, prin utilizarea unei aplicații mobile sau Web, permite oricărei firme sau persoane fizice aflate în zone apropiate nouă să își ofere produsele alimentare utilizatorilor.
Scopul site-ului
Prezentul Site este o Platformă ce permite utilizatorilor care își navighează cu sau fără un cont personal creat să comande, cu respectarea prezentelor condiții, produse alimentare de la restaurantul Casa Crișan.
Domeniul de aplicare
Platforma poate fi utilizată, în vederea plasării de comenzi numai de Utilizatorii care îndeplinesc cumulativ următoarele cerințe:
– Completarea corectă a tuturor câmpurilor obligatorii ale formularului de înregistrare în care se solicită date cu caracter personal, precum: nume, prenume, numele de utilizator, adresa de e-mail, adresa de livrare, numărul de telefon și numărul cardului de credit, etc. – Acceptarea Termenilor și Condițiilor de utilizare.
Acceptarea termenilor și condițiilor
Accesul și utilizarea acestui Site sunt supuse condițiilor de utilizare descrise în prezentul document și legislației aplicabile. Vă rugăm să parcurgeți cu atenție termenii și condițiile prezentate, întrucât accesând și utilizând Platforma, acceptați aceste condiții și luați cunoștință că orice alte acorduri între Dumneavoastră și Casa Crișan sunt înlocuite prin prevederile Termenilor de utilizare și condițiilor contractuale.
DACĂ NU SUNTEȚI DE ACORD SAU NU ACCEPTAȚI, FĂRĂ LIMITĂRI, TERMENII DE UTILIZARE ȘI CONDIȚIILE CONTRACTUALE ALE PLATFORMEI, VA RUGĂM SĂ PĂRĂSIȚI PLATFORMA.
Termenii și condițiile, împreună cu Politica de Cookies, orice formular de plată și instrucțiunile de plată constituie întregul acord între părți. Niciun alt termen exprimat sau implicit nu vor fi avute în vedere ca fiind parte a acestui Acord. În caz de conflict între termenii și condițiile contractuale și orice alți termeni sau alte prevederi de pe Platformă, prezentul document va avea preponderență.
Casa Crișan poate dispune imediat încetarea prestării oricăror Servicii în legătură cu dvs. sau poate înceta în general să ofere sau vă poate refuză accesul la Servicii sau la oricare porțiune din acestea, în orice moment, în cazul nerespectării Termenilor de utilizare și Condițiilor contractuale, precum și în orice situație în care Casa Crișan are suspiciunea rezonabilă despre utilizarea cu rea credință a Serviciilor și Platformei.
Dacă Utilizatorul furnizează informații false, inexacte sau incomplete, dacă Casa Crișan consideră că există motive suficiente privind veridicitatea, exactitatea și caracterul complet al acestora, Casa Crișan poate refuză accesul prezent sau viitor la Platformă sau utilizarea Platformei sau a oricărei părți a conținutului și/sau serviciilor acesteia.
Casa Crișan nu poate garanta identitatea Utilizatorilor înregistrați și, prin urmare, nu poate fi trasă la răspundere pentru nicio utilizare a identității Utilizatorului de către orice terț neînregistrat.
Plasarea comenzii
Casa Crișan publică pe Platformă Produsele din meniul propriu. Livrarea bunurilor achiziționate de pe Platformă sunt destinate numai consumului personal – al Utilizatorului, garantând că bunurile achiziționate nu sunt pentru revânzare și acționând în calitate de cumpărător, în nume propriu și nu ca intermediar pentru o altă parte la primirea serviciilor.
Atunci când plasați o comandă pe Platformă, vi se va cere să accesați contul de utilizator prin introducerea adresei email și a parolei generate la crearea contului. Trebuie să vă asigurați că vă păstrați în siguranță combinația acestor detalii și nu oferiți aceste informații către o terță parte.
Vom lua toate măsurile rezonabile, pentru a păstra detaliile comenzilor dumneavoastră și securitatea plății, dar în absența neglijenței din partea noastră nu putem fi răspunzători pentru orice pierdere pe care o puteți suferi dacă un terț dobândește acces neautorizat la datele pe care le furnizați în momentul accesării sau plasării unei comenzi pe Platformă.
Prin finalizarea Comenzii, confirmați că toate datele furnizate, necesare procesului de comandă, sunt corecte, complete și adevărate la data plasării Comenzii.
Prin finalizarea Comenzii, sunteți de acord ca echipa Casei Crișan să vă contacteze telefonic in orice situatie in care este necesara contactarea Utilizatorului pentru livrarea produsului.
Orice comandă pe care o plasați este condiționată de disponibilitatea produselor din meniu, de capacitatea livrării și a Casei Crișan.
Contractul
Prin plasarea comenzii pe Platforma noastră, Utilizatorul stabilește o relație contractuală:
– pentru furnizarea Serviciilor de pe Platformă, se încheie un contract între dumneavoastră și
Casa Crișan. Vă rugăm să aveți în vedere că furnizarea detaliilor de livrare corecte și
complete, la momentul comenzii, este responsabilitatea dumneavoastră, Casa Crișan
exonerându-se de răspundere pentru orice incident sau pagubă ce ar putea surveni din
neintroducerea unei adrese de livrare corecte. Utilizatorul garantează că detaliile cu privire la
adresa de livrare introdusă sunt corecte și complete la momentul comenzii. De asemenea,
trebuie să existe garanția faptului că există fonduri suficiente pentru efectuarea plății.
Prețul și plata
Toate prețurile listate de către Casa Crișan pe Platformă reflectă prețul la momentul includerii în listă. În funcție de anumiți factori, Casa Crișan poate modifica prețurile Produselor prezentate pe Platformă. Prețurile includ taxele relevante de vânzare și taxele de livrare. Casa Crișan își rezervă dreptul de a modifica produsele și serviciile disponibile spre vânzare pe Platformă și de a opri listarea bunurilor ori serviciilor.
Toate prețurile sunt în RON. TVA-ul este inclus.
Toate taxele de livrare ale Casei Crișan sunt listate pe Platformă și pot fi verificate anterior efectuării unei comenzi. Taxele de livrare pot varia în funcție de oraș, de distanța Utilizatorului față de restaurant, momentul zilei de plasare a unei comenzi sau evenimente de forță majoră în afara controlului Casei Crișan ce determină creșterea taxelor de livrare. Taxele de livrare pot fi majorate în cazul în care Utilizatorul furnizează informații ulterioare prin care modifică comanda inițială, de exemplu, schimbarea adresei de livrare sau adăugarea unei/unor adrese suplimentare, etc.
Prețul total al comenzii, inclusiv taxele de livrare și alte cheltuieli vă vor fi afișate pe site în momentul plasării comenzii. Plata integrală trebuie efectuată pentru toate Produsele. Plata poate fi făcută în numerar la livrare sau online, în cadrul Platformei.
Dacă alegeți plata online, aceasta va trebui efectuată înaintea livrării comenzii. Pentru a se asigura un sistem securizat de cumpărături online, detaliile cardului dumneavoastră de debit/ credit vor fi criptate pentru a preveni posibilitatea de a fi interceptate de către terțe persoane. De asemenea, banca dumneavoastră emitentă a cardului al cărui posesor sunteți poate efectua controale de securitate și vă poate confirma plasarea comenzii. Procesatorul de plăți contractat de Casa Crișan nu efectuează conversie valutară.
Livrarea
Durata livrării Comenzii este aproximativă și poate varia în funcție de mai mulți factori (ex. disponibilitate livratori, condiții meteo, condiții de trafic, etc.). Comanda va fi livrată la adresa indicată de către dumneavoastră la momentul plasării comenzii.
Nu ne asumăm răspunderea pentru orice întârziere a livrării în cazul în care serviciul de livrare este influențat de factori care nu pot fi controlați de către noi (ex. trafic, condiții meteo, accidente, etc). Cu toate acestea, obiectivul principal al Casei Crișan este sa livreze comanda în cel mai scurt timp posibil.
Prin acceptarea Termenilor de utilizare și Condițiilor contractuale și prin plasarea comenzii acceptați în mod expres faptul că restaurantul ori livatorii nu vor fi răspunzători în cazul oricărei pierderi, datorii, costuri, daune sau cheltuieli care decurg din livrarea cu întârziere.
Vă rugăm să aveți în vedere posibilitatea Comerciantilor de a nu putea livra în orice locații. Astfel, este posibil ca, pentru unele locații, Comerciantul să nu poată onora comenzile (exemplu: instituții de învățământ, instituții ale structurilor statului unde accesul este limitat, clădiri cu acces restricționat publicului larg, zone inaccesibile etc) În astfel de situații, noi vă vom informa folosind datele de contact pe care ni le furnizați atunci când plasați comanda.
Prin acceptarea termenilor de utilizare și condițiilor contractuale, dumneavoastră ne autorizați să folosim, să stocăm sau să prelucrăm informații cu caracter personal, în scopul de a oferi livrarea Produselor. Astfel se pot dezvălui anumite date cu caracter personal unor terțe părți în cazul în care acest lucru este cerut de lege sau în scopul asigurării livrării Produselor.
Ca și livrare, dacă respectiva comandă depășește suma de 50 lei, oferim posibilitatea Ridicării din restaurant SAU Livrare la adresă. Daca totalul nu este mai mare de 50 lei, atunci rămâne doar posibilitatea de Ridicare din locația restaurantului.
Pentru cei ce încheie un contract – al firmei personale cu Casa Crișan – vor beneficia de ambele opțiuni de Livrare (Ridicare din Restautant & Livrare la adresa dorită) indiferent de suma totală a comenzii.
Returul, livrarea neconformă sau parțială
Pentru situațiile în care stocurile pentru anumite Produse listate pe Platformă sunt epuizate la momentul plasării Comenzii, Casa Crișan oferă Utilizatorilor săi posibilitatea de a selecta din Platformă, anterior plasării Comenzii, una din următoarele variante: eliminarea din Comandă a Produsului epuizat, anularea integrală a Comenzii sau solicitarea de a fi contactat direct de către echipa Casa Crișan pentru soluționarea problemei.
Raportat la opțiunile de mai sus, în cazul în care Casa Crișan poate livra doar o parte a Comenzii (întrucât unele produse sunt indisponibile), un reprezentant al restaurantului va putea să ia legătura cu dumneavoastră telefonic, pentru a vă informa cu privire la lipsa Produsului din stoc și pentru a propune variante de produse înlocuitoare care au aceleași caracteristici ca produsul epuizat. În cazul în care nu doriți înlocuirea Produsului, aveți dreptul de a opta pentru eliminarea acestuia din Comandă sau pentru anularea integrală a Comenzii.
În cazul în care nu sunteți găsit în vederea livrării Produselor comandate, după ce dispeceratul Casa Crișan va încerca apelarea dumneavoastră de trei ori fără succes, livratorul va returna bucătăriei Produsele comandate, iar dumneavoastră veți obține rambursarea sumei achitate pentru Comanda respectivă, în cazul în care ați optat pentru metode de plată electronică.
Dacă după livrare constatați existența unor produse lipsă, neconforme sau deteriorate vă rugam să ne contactați la numărul de telefon 0262275761 sau la adresa de e-mail: r.casacrisan@yahoo.com. În conformitate cu art. 11 din Legea 449/2003, în cazul lipsei conformitatii Produselor livrate, puteți solicita înlocuirea produsului sau returnarea produsului si a contravalorii acestuia. Din motive de igienă și protecție a sănătății, înlocuirile sau returnările nu sunt acceptate pentru alimentele fără de ambalaj sau pentru produsele susceptibile a se deteriora rapid.
Pentru a putea evalua gravitatea situației, va fi necesar să ne transmiteți dovada neconformității (poze, înregistrări video, etc.). În funcție de gravitatea situației și dacă se va constata că reclamația dumneavoastră este întemeiată veți avea dreptul, după caz,, la înlocuirea Produsului (acolo unde este posibil) sau rambursarea totală sau parțială a contravalorii Comenzii. În toate cazurile, cheltuielile de returnare sau înlocuire vor fi suportate de dumneavoastră.
Raclamațiile efectuate cu rea-credință și/ sau folosirea abuzivă a Platformei, în vederea obținerii contravalorii comenzilor și a voucherelor compensatorii acordate, pot atrage suspendarea sau blocarea accesului dumneavoastră la Platformă.
În cazul în care unul sau mai multe dintre Produsele din Comandă au fost înlocuite iar prețul acestora este mai mare decât prețul Produsului selectat inițial, veți avea dreptul la rambursarea diferenței de preț, dacă înlocuirea a fost realizată fără acordul dumneavoastră prealabil. În eventualitatea în care Produsele au fost înlocuite fără acordul dumneavoastră, veți avea posibilitatea de a obține rambursarea integrală a contravalorii unor astfel de Produse doar după parcurgerea procedurii de retur în locația fizică a restaurantului, în condițiile descrise mai jos. Prețul Produselor care au înlocuite cu acord prealabil, va fi suportat integral de dumneavoastră, în eventualitatea în care acesta este mai mare decât prețul Produsului selectat inițial.
În cazul în care unul sau mai multe dintre Produsele comandate lipsesc din Comanda livrată, veți avea dreptul la rambursarea sumei achitate pentru Produsul lipsă. Într-un astfel de caz, va trebui să transmiteți dovada prezenței produsului lipsă pe bonul/ factura fiscală și să precizați dacă pachetele au sosit sigilate, acolo unde este cazul.
În conformitate cu art. 9, alin. 1 din OUG 34/2014, aveți dreptul de a denunța unilateral contractul la distanță, în termen de 14 zile lucrătoare de la momentul primirii Comenzii, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv.
Produsele din categoria băcănie trebuie să aibă ambalajul de origine intact și se pot returna în maximum 48 de ore de la data livrării Produsului.
Pentru a evita orice neclaritate, conform art. 16 din O.U.G. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în contractele încheiate cu profesionistii, sunt exceptate de la dreptul de retragere produsele sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecţie a sănătăţii sau din motive de igienă şi care au fost desigilate de consumator, precum și produsele din categoria proaspete și conglate, legume–fructe, pește și panificație (produse care sunt susceptibile a se deteriora rapid).
Returnarea Produselor va fi supusă în orice situație politicii de retur și se va realiza exclusiv la adresa noastră în baza bonului fiscal și a cărții dumneavoastră de identitate. Cheltuielile directe de returnare a Produselor vor cădea, conform legii, în sarcina dumneavoastră.
Contravaloarea Produselor comandate care au fost returnate de dumneavoastră atât prin denunțarea unilaterală a contractului de vânzare la distanță, în conformitate cu dispozițiile
O.U.G.34/2014, cât și pentru motivele de neconfirmitate enumerate mai sus, va fi rambursată în mod direct de către Casa Crișan, prin metodele stabilite împreună cu dumneavoastră (numerar, card de credit, voucher în restaurant, etc).
Pentru toate celelalte motive de rambursare a sumelor plătite, contravaloarea Produselor în legătură cu care au fost formulate reclamații și care au fost soluționate în mod favorabil, va fi rambursată în mod direct de către Casa Crișan într-un termen de cel mult 30 de zile, termen ce va începe să curgă de la momentul soluționării reclamației.
Astfel, contravaloarea Produsului/elor va fi restituită după cum urmează: (i) pentru Comenzile achitate cu card bancar prin restituire în contul din care a fost efectuată plata, iar (ii) pentru Comenzile achitate ramburs prin restituirea contravalorii Produsului/elor în contul IBAN pus la dispoziție de către dumneavoastră. Contravaloarea serviciilor suplimentare incluzand transportul Produselor, achitată de către dumneavoastră, nu se rambursează.
Limitarea răspunderii
Casa Crișan a luat toate măsurile adecvate pentru a se asigura că informațiile disponibile pe website sunt corecte și fără erori. Ne cerem scuze pentru eventualele erori sau omisiuni care ar putea apărea. Nu putem garanta că utilizarea Platformei va fi fără erori sau potrivit scopului în timp util.
De asemenea, nu putem garanta întreaga funcționalitate, acuratețea și fiabilitatea Platformei și nu oferim nicio garanție, expresă sau implicită în legătură cu îndeplinirea obiectivului sau corectitudinii. Nu ne asumăm nicio responsabilitate pentru nicio daună sau viruși care ar putea
să vă infecteze computerul, dispozitivul (tabletă, telefon mobil, smartwatch, etc) sau alte bunuri, în urma accesării sau utilizării acestei Platforme.
Totodată, Casa Crișan este exonerată de orice răspundere prinvind orice daune ce ar putea rezulta din utilizarea informațiilor de la terțe părți sau pentru orice daună ori inconvenient ce ar putea rezulta din consumul și folosirea Produselor livrate și a tacâmurilor, condimentelor sau altor produse similare ce însoțesc comanda.
Răspunderea Casa Crișan pentru furnizarea produselor și serviciilor de pe Platformă este limitată la obligațiile impuse de normele legale aplicabile.
Casa Crișan a luat toate măsurile adecvate pentru a preveni frauda informatică și pentru a se asigura că toate datele colectate de la dumneavoastră sunt stocate în siguranță conform standardelor internaționale. Cu toate acestea, nu putem fi trași la răspundere în cazul extrem de abuz al serverelor noastre securizate sau cele ale terților.
Noi putem subcontracta orice parte sau părți din serviciile și bunurile pe care le oferim și ne atribuim orice parte sau părți din drepturile noastre în temeiul acestor termeni și condiții fără consimțământul dumneavoastră și fără vreo obligație de a vă notifica.
Utilizarea Platformei
Puteți utiliza această Platformă în conformitate cu acești termeni și puteți imprima și/ sau descărca informatii de pe acest website pentru utilizare personală, dar nu în scopuri comerciale. Nu aveți permisiunea:
– de a stabili un link între acest website sau orice alt website, sau de a încadra orice parte a acestui website fără acordul nostru prealabil;
– de a realiza acțiuni de hacking, de a utiliza acest website pentru a transmite viruși informatici sau de a utiliza acest website în scopuri ilegale;
– de a utiliza în scopuri necinstite sau modifica conținutul pe care îl copiați de pe aceste website sau de a utiliza acest conținut fără publicarea avertismentelor de copyright si alte drepturi de proprietate intelectuala pe care le utilizam în legătură cu acest conținut, înacelași mod și în aceeași forma prezentate pe website.
În conditiile în care încălcati termenii sau politica noastră privind protecția datelor personale, putem suspenda sau bloca accesul dumneavoastră la Platformă.
În cazul nerespectării Termenilor de utilizare și condițiilor contractuale și a utilizării necorespunzătoare sau cu rea-credință a Platformei, putem suspenda sau bloca accesul la Platformă.
Accesul la Platformă poate fi suspendat sau blocat în situațiile în care folosiți un limbaj sau comportament inadecvat, intimidant, ostil, degradant ori ofensiv atunci cand ne contactati.
Revizuiri ale termenilor și condițiilor
Casa Crișan poate, în orice moment și fără notificare prealabilă, să revizuiască acești Termeni de utilizare și condiții contractuale.
Utilizatorul Platformei trebuie să citească cu atenție Termenii de utilizare și condițiile contractuale și să respecte oricare și toate aceste revizuiri, motiv pentru care va trebui să vizitați aceasta pagină a site-ului nostru înainte de plasarea unei comenzi, pentru a lua cunoștință de versiunea la zi a Termenilor și Condițiilor.
Legislație aplicabilă și jurisdicție
Prevederile prezentului document, condițiile și restricțiile stabilite prin acesta sunt guvernate de legea română. Instanțele competente din România vor avea jurisdicție exclusivă asupra oricăror și tuturor disputelor ce vor apărea din sau se vor referi la sau vor fi în legătură cu prevederile Termenilor de utilizare și/ sau Conținutul site-ului sau în cazul disputelor în care acești Termeni de utilizare și/ sau acest site vor fi considerate fapte relevante pentru astfel de dispute.
Modalități de contact:
Utilizatorii ne pot contacta prin: numărul de telefon – 0262 275 761, adresa de e-mail r.casacrisan@yahoo.com ori la adresa restaurantului – Victoriei, nr. 5, Baia Mare, Maramureș.
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE
Prezenta politică de confidențialitate furnizează informații despre prelucrarea datelor cu caracter personal ale Utilizatorilor platformei Casa Crișan ce își creează un cont de client pe aplicația restaurantului nostru.
În calitate de client, poți alege ce informații dorești să ne transmiți. Desigur, anumite informații vor fi necesare pentru îndeplinirea acestei forme de contract. Cu toate acestea, executarea pașilor nu necesită întotdeauna toate datele pe care ni le poți pune la dispoziție.
Nu uita, poți utiliza următoarele drepturi, oricând
- Dreptul de acces: dreptul să fii informat ce date stocăm despre tine și cum prelucrăm aceste date.
- Dreptul la rectificare: Dacă observi că datele stocate sunt incorecte, ne poți cere întotdeauna să le corectăm.
- Dreptul la ștergere: Ne poți solicita oricând să ștergem datele pe care le-am stocat despre tine.
- Dreptul la restricționarea prelucrării: Dacă nu dorești să ștergi datele, dar nu dorești nici ca noi să le prelucrăm mai departe, ne poți cere să restricționăm prelucrarea datelor tale personale. În acest caz, vom arhiva datele și le vom reintegra în sistemele noastre operative numai dacă dorești. Cu toate acestea, în acest timp nu vei putea utiliza serviciile noastre, căci altfel îți vom prelucra datele din nou.
- Dreptul la portabilitatea datelor: Ne poți solicita să transmitem datele stocate despre tine într-un format care poate fi citit în format electronic, de către tine sau de către o altă persoană responsabilă.
- Dreptul de a te opune prelucrării datelor: Îți poți retrage consimțământul în orice moment sau te poți opune prelucrării ulterioare a datelor tale. Aceasta include, de asemenea, opoziția față de prelucrarea pe care noi o efectuăm fără consimțământul tău, dar pe baza interesului nostru legitim. Într-un astfel de exemplu se încadrează și marketing-ul direct. Te poți opune oricând primirii comunicărilor informative suplimentare. Dacă nu ești de acord cu unul dintre scopurile noastre de prelucrare bazate pe interesul nostru legitim sau dorești să te opui prelucrării, poți exercita acest drept oricând din motive legate de situația ta particulară. Te rugăm să ne scrii un e-mail la adresa r.casacrisan@yahoo.com. În acest caz, vom examina din nou activitatea de prelucrare și, fie vom opri prelucrarea datelor în acest scop, fie îți vom explica motivele care merită protejate și de ce vom continua prelucrarea.
- Procesul decizional individual automatizat: De asemenea, prelucrăm datele tale personale în contextul algoritmilor pentru a simplifica procesele noastre. Desigur, ai dreptul de a nu fi supus unor decizii bazate exclusiv pe prelucrări automate. Dacă consideri că ți-am refuzat accesul într-un mod nejustificat, ne poți contacta întotdeauna la . adresa r.casacrisan@yahoo.com. În această situație, vom examina cazul separat și vom decide în funcție de circumstanțe.
- Dreptul de a formula o plângere: Dacă, în orice moment, consideri că am făcut greșeli cu privire la datele tale cu caracter personal sau la exercitarea drepturilor tale, te poți adresa oricând autorității de supraveghere competente. Pentru a-ți putea exercita drepturile, ne poți contacta în orice moment la r.casacrisan@yahoo.com.
Ce date prelucrăm
În următoarea descriere a activităților noastre de prelucrare, ne referim în fiecare caz la categorii de date cu caracter personal. O categorie include mai multe date cu caracter personal, care sunt de obicei prelucrate împreună pentru scopurile declarate. Datele cu caracter personal sunt informații care te pot identifica sau chiar te pot face identificabil. În general, prelucrăm următoarele categorii de date cu caracter personal:
- Informații de contact: Numele, adresa, numărul de telefon, adresa de e-mail
- Date despre locație: Adresa, codul poștal, orașul, țara, coordonatele geografice (latitudine, longitudinea).
- Informații despre comandă: Istoricul comenzilor, facturile, ID-ul comenzii, comentarii la comenzi, informații despre modalitatea de plată, adresa de livrare, comenzi reușite și comenzi anulate
- Informații de plată: Metoda de plată, informații pseudonimizate despre cardurile de credit.
În ce scopuri prelucrăm datele cu caracter personal
Procesăm datele tale cu caracter personal doar în conformitate cu cerințele legale. Acordăm o atenție deosebită respectării principiilor aplicabile prelucrării datelor cu caracter personal. Prelucrăm datele tale numai dacă această operațiune este legală și te poți aștepta în mod rezonabil ca acestea să fie prelucrate. Dacă, în cursul evaluării noastre, ajungem la concluzia că persoana vizată nu se așteaptă în mod rezonabil la prelucrarea datelor, vom efectua prelucrarea numai cu acordul expres al acesteia.
Crearea contului, conectarea simultană folosind un singur cont, administrarea profilului
Pentru a-ți putea oferi serviciile noastre, prelucrarea datelor personale este esențială. O mare parte din aceste date ne sunt transmise de tine, în mod direct, iar altele sunt colectate automat atunci când folosești platformele noastre. Ne puteți ajuta, împărtășind cu noi doar acele date de care avem nevoie pentru a ne îndeplini obligațiile contractuale.
Crearea contului
Când creezi un cont de client, ți se va cere să introduci datele de bază. Acest lucru este absolut necesar, deoarece nu putem crea un profil de client fără aceste date. Adresa ta de e-mail și numărul de telefon sunt deosebit de importante, deoarece putem utiliza aceste informații pentru a te identifica în sistemul nostru data viitoare când vei dori să te conectezi din nou. În plus, te rugăm să alegi cu atenție parola.
Autentificare
Dacă ai deja un cont de client existent, va trebui să introduci adresa de e-mail și parola pentru a te autentifica. Dacă detectăm nereguli în timpul înregistrării, cum ar fi introducerea unei parole greșite de mai multe ori, vom lua măsurile adecvate pentru a preveni orice prejudicii, atât pentru tine cât și pentru noi.
Procesarea comenzii
După ce te-ai înregistrat cu succes și ai decis să plasezi comanda, vom stoca aceste informații în profilul tău și le vom prelucra în alte procese, astfel încât să ne poți trimite comanda. Când trimiți comanda, datele tale personale sunt transferate în platforma noastră unde sunt transferate către alte sisteme pentru prelucrare ulterioară.
După ce te-ai autentificat în profilul tău și ai efectuat o selecție, produsele selectate vor fi salvate în profil. Dacă închizi accidental browser-ul sau aplicația, poți continua până la ultimul punct al comenzii. Ultimele informații sunt stocate într-un cookie.
Livrare
După ce ai plasat cu succes comanda, o serie de procese se execută în fundal pentru a ne asigura că livrarea comenzii tale se va efectua rapid.
Apeluri telefonice de la livrator sau din restaurant
Dacă un produs din selecția ta nu este disponibil pentru livrare sau dacă livratorii noștri nu te pot contacta la adresa de livrare furnizată, trebuie să știi că aceștia au primit instrucțiuni de la noi pentru a te suna, astfel încât problema să poată fi rezolvată cu ușurință.
Metode de plată salvate
Pentru a face procesul de comandă și mai convenabil pentru tine îți oferim posibilitatea să salvezi metoda de plată preferată. Aceasta înseamnă că nu trebuie să introduci din nou detaliile de plată la următoarea plasare a unei comenzi. Stocarea acestor date necesită acordul tău prealabil. Îți poți revoca în orice moment consimțământul informându-ne în acest sens prin e-mail la r.casacrisan@yahoo.com.
Solicitările tale
Mulțumirea ta este principalul nostru obiectiv. Prin urmare, ne dorim să avem disponibilitatea de a răspunde tuturor întrebărilor tale. Pentru a putea răspunde la aceste întrebări și pentru a înțelege problema generală, stocăm conținutul conversației în sistemul nostru de gestionare a relațiilor cu clienții atunci când ne contactezi – prin oricare modalitate dorești: telefonic, 0262275761; prin e-mail, r.casacrisan@yahoo.com; fizic, Strada Victoriei, nr. 5, Baia Mare, Maramureș.
Conținutul informațiilor pe care le stocăm depinde de informațiile pe care ni le furnizezi cu ocazia comunicărilor noastre.
Prevenirea fraudelor și securitatea platformei noastre
Pentru a ne proteja clienții și platforma de eventuale atacuri, monitorizăm în mod continuu activitățile de pe site-ul nostru realizate de toți vizitatorii. În acest scop, folosim diferite măsuri tehnice pentru a ne asigura că toate comportamentele suspecte sunt detectate de la început și prevenite la timp. Pentru atingerea acestui obiectiv, mai multe mecanisme de monitorizare rulează în paralel și împiedică potențialii atacatori să acceseze aplicația noastră.
Procesul de luare a deciziilor este automatizat și poate avea un efect juridic asupra persoanei în cauză sau o poate afecta într-un mod similar. Dacă luarea automată a deciziilor duce produce consecințe negative pentru tine și nu ești de acord cu acest lucru, ne poți contacta la adresa r.casacrisan@yahoo.com. În acest caz, vom analiza individual circumstanțele cazului tău.
Terțe persoane
Acestea sunt, de exemplu, consultanții noștri, avocații sau consultanții fiscali cărora le sunt furnizate datele tale, de către noi, pe baza unui contract și care prelucrează acele date din motive legale sau pentru a ne proteja propriile interese.
Nu vindem sau închiriem datele tale cu caracter personal către terți în nici o circumstanță. Această operațiune nu va avea loc niciodată fără consimțământul tău expres.
Organele de urmărire penală și proceduri legale
Din păcate, se poate întâmpla ca o mică parte din clienții și furnizorii noștri de servicii să nu aibă un comportament de bună-credință, în conformitate cu legea și să aibă intenția de a ne prejudicia. În atare cazuri, nu suntem obligați să dezvăluim date cu caracter personal, doar în virtutea obligațiilor legale, ci de asemenea, în baza interesului nostru de a preveni daunele, pentru a ne pune în executare creanțele și pentru a combate pretențiile nejustificate.
Cât timp îți stocăm datele
În general, ștergem datele tale după ce scopul prelucrării a fost îndeplinit. Regulile exacte de ștergere sunt definite în politicile noastre de ștergere regională. Se aplică diferite reguli de ștergere în funcție de scopul prelucrării. În politicile noastre de ștergere, am definit diverse categorii de date și le-am atribuit reguli în baza cărora sunt șterse după o anumită perioadă. Datele colectate sunt însemnate cu o regulă de ștergere. Când s-a îndeplinit perioada de păstrare, datele stocate vor fi șterse în consecință.
Îți vom șterge datele personale fie în situația în care dorești acest lucru și ne anunți, fie în situația în care contul tău este inactiv timp de trei ani, situație în care îți vom șterge și contul. Înainte de a se întâmpla acest lucru, vei primi o notificare separată de la noi pe adresa de e-mail înregistrată în contul de utilizator. Suplimentar regulilor de ștergere definite de noi, vom păstra datele și pentru perioada de timp pentru care avem o obligație legală de păstrare. De exemplu, datele fiscale trebuie păstrate pe o perioadă cuprinsă între șase și zece ani sau chiar mai mult în unele cazuri. Aceste perioade speciale de păstrare variază în funcție de dispozițiile legale cuprinse în legislațiile existente la nivel local. Prin urmare, în ciuda cererii tale de ștergere a datelor cu caracter personal, este posibil să fim obligați să stocăm în continuare o parte din date, datorită reglementărilor legale. În acest caz, totuși vom restricționa datele de la o prelucrare ulterioară. Mai mult, vom continua să stocăm datele tale dacă avem dreptul să o facem în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (3) din GDPR. Acest lucru se aplică în special dacă avem nevoie de datele tale cu caracter personal pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea pretențiilor noastre legale.
Dreptul la modificare
Ne rezervăm dreptul de a modifica prezenta declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile legale. Te vom informa cu privire la orice modificări semnificative, cum ar fi modificări de scop sau noi scopuri de prelucrare.